Crama OLTERRA: Luturi, Rose 2023

Data degustare:

14/01/2025
Degustarea a unei sticle de vin roze Crama Olterra cu oenologul Laurent

Clasificare: D.O.C.- C.M.D. Drăgășani; vin rose sec.

Soiurile de struguri: Negru de Drăgășani & Pinot noir (alcool 13,0%).

Producător: Crama OLTERRA, Colibași, Olt.

          CramaOlterra (facebook)

 

Cumpărat pe: 10/01/2024 de la supermarket cu 32,99 Lei pentru o sticlă de 75 cl, adică 6,6 Euro.

Particularităţi: capsulă presată; dop făcut din bucăți microaglomerate de plută cu elasticitate medie și tratat special (proces Xpür) pentru a reduce riscul de aşa-numit 'gust de dop' neplăcut!

 

La vedere: rochie deschisă de culoare zmeură.

Vin clar, cu strălucire bună.

 

La nas: amestec apreciabil de mirosuri fructate cu cele rezultate din fermentația alcoolică (sirop de rodii, bomboană de fragi, acadea de cireșe, iaurt cremos de zmeură, spumă de afine, jeleu de căpșuni, suc de mere roșii, lămâie și coaja ei, prăjitură clafoutis cu vișine). Se observă și o emanație rapidă de unt ușor rânced, precum și presupuse picături de ulei din semințe.

 

În gură: structură amplă cu grăsime convenabilă, suficient de acidă, deși îngreunată de alcool. Mai puțin intense, aromele corespund mirosurilor simțite anterior, cu o dominație de vișină și de cireașă. O ușoară amăreală vegetală marchează finalul cu o mini uscăciune tanică (bucați din scheletul ciorchinelor), și această impresie micro uleioasă.

 

Impresie finală: un roze echilibrat, ușor de înțeles, curat lucrat, care își îndeplinește rolul de lider în categoria vinurilor standard de consum de sezon. Cel mai interesant este starea de prospețime acceptabilă a produsului realizat din două soiuri de struguri ale căror aciditați naturale nu sunt reputate ca fiind ridicate, mai ales la acest nivel de maturitate a fructelor. Acord un bonus de felicitare pentru dezvoltarea Marketingului bazat pe moștenirea artistică din Oltenia.

 

Nota: 6,0 /10 (-» clasament final)

Preţ dorit: 4 - 6 Euro

 

Copyright © 2023-2025

 

 Vinul ca băutură care conține alcool,

trebuie consumat cu moderație